MINERIADA COSTEȘTI !



FOTOGRAFIASĂ-NE-AM CU PAUL AGARICI (14)                

MINERIADA COSTEȘTI!


   Pe drumul de la Râmnicu Vâlcea spre Târgu Jiu, înainte de Horezu, se află Costești. Exact peste drum de pancarta care arată ca începe localitatea, se află Muzeul Trovanților. Este unic în Europa, iar în lume mai e numai unul. Trovanții sunt niște conglomerate din nisip, cu forme ciudate, stranii, a căror formare rămâne un mister știintific.

Pe 20 ianuarie 1999, aici a avut loc penultima mineriadă condusă de Miron Cozma. In drumul lor spre București, minerii au fost opriți de Unitați de Ordine ale României, la Costești. A avut loc aproape o bătălie; minerii au rănit jandarmi, au provocat pagube materiale și au trecut mai departe spre Râmnicu Vâlcea. Din partea minerilor, a fost o acțiune calificabilă juridic drept terorism, iar Miron Cozma este socotit primul terorist, veritabil, din istoria României.

România a cunoscut multe năstrușnicii; „Daciada”, „Cântarea României”, iar acum, în timpul libertății noastre câștigate cu sacrificii, „Mineriada”. Cu alte denumiri, firește, toate aceste activități s-au mai desfășurat doar în vremea lui Hitler.

Autorii mineriadelor, cu excepția lui Miron Cozma, în rol de țap ispășitor, nu sunt cunoscuţi. Toată lumea îi știe, dar ei nu există în preocupările poliției sau a justiției românești. Această inexistență este incalificabilă! România de azi are trei feluri de cetățeni: români, polițiști şi judecători! Asta în timp ce, printre marile calități ale neamului nostru este dorința de adevăr. Avem exact ce trebuie democrației și libertății noastre: justiţia strâmbă a României, inconștiența civică a justițiarilor. Rostul justiției noastre este să-l apere pe infractor! In marea lor majoritate, judecătorii noștri îi condamnă doar pe cei cinstiți, parcă răzbunându-se pe români! Câte întrebări simple își așteaptă răspuns? Ei bine, cât timp nu vor fi pedepsiți vinovații orice neregulă se poate repeta. Poate că noi, prezentul, nu contăm, dar ce facem cu viitorul?

Minerii au plecat din Valea Jiului spre București. După încercări eșuate de a-i opri, făcute de forțe de ordine bine dotate și instruite, în mod inexplicabil, sute de mineri și-au continuat drumul. S-a organizat apoi un baraj militar la Costești, într-un loc care îmi amintea perfect de desenele bătăliei de la Posada din cartea de istorie. Minerii au înnoptat la Horezu. Dimineața au urcat spre Costești. Cu drapele, cu pancarte, cu bâte improvizate smulse din gardurile sătenilor, având în față un buldozer de la „drumuri”. Intâlnirea cu forțele de ordine a fost inimaginabilă;  minerii i-au înconjurat în câteva minute, din toate parțile și i-au măcelarit, pur şi simplu. Copii in uniformă, soldați la începutul milităriei, aveau oasele de la picioare zdrobite, fețele pline de sânge, hainele rupte. Jandarmi români au fost batjocoriți şi stâlciți metodic de mineri români! Minerii au fost conduși de un strateg necunoscut. Au executat operațiuni de învăluire și atac tip gherilă, așa cum numai în manualele de specialitate de la Academia Militară se mai întâlnesc. Atacul a fost rapid; plasarea trupelor și a barajelor pe care minerii le-au spulberat le-au fost cunoscute. S-au aplicat diversiuni: câinilor politiștilor le-au fost aduse  pisici adunate, în câțiva saci, de prin curțile sătenilor din vale. Scena a devenit apocaliptică: minerii zdrobeau Armata Română, iar câinii polițiști, instruiți pentru luptă, alergau cu frenezie și interes desăvârșit pisicile bine hrănite, ecologic, ale sătenilor fraticizi!
Multe n-au mers, unele chiar în mod ciudat; mașina cu tun de apă, nouă și proaspăt adusă  la Costești, cu motorină de la București, nu a funcționat! Soldații care o deserveau au găsit recipienții cu alcool care trebuia pus în apă, pe vreme rece și i-au golit, într-un chef spontan din seara trecută. Apa din rezervoare, fără alcool, a înghetat, iar soldații au dansat de cald.
Generalul Gheorghe Lupu, șeful trupelor de ordine, a fugit. „Salut domnule general, ce faceți?” îl intreb. Zice: „dragă, vreau sa plec!”. Se afla în mijlocul trupelor sale, în mod fizic, protejat de patru oameni pe spatele cărora scria POLIȚIE. A pătruns un „Espero”. Unul din ei a golit portbagajul, iar generalul Lupu a săltat vioi și tinerește în el. (N.B. In defileul Jiului, Miron Cozma dirija minerii prin portavoce cocoțat pe capota unui „Espero” albastru al... Companiei Huilei. Cu aceiasi mașină, Miron Cozma a fost la întâlnirea nocturnă de la Tg. Jiu cu generalul Lupu! Câte „Espero” albastre erau în România?). A fugit în vale, unde începe podul, la casa unui învățător. L-am regăsit mai târziu. Mânca o supa cu tăiței. Mi-a zis ca ar vrea să vorbească și să răspundă ziariștilor. Penibil nu a fost numai domnia sa; Sorin Ovidiu Bălan, colegul meu de atunci, ziarist și „curajos” prezentator al unor emisiuni T.V., a făcut și el în pantaloni: a fugit sănătos prin pădure, de frică. Și-a pierdut telefonul mobil din dotarea ziarului. L-am întâlnit prin Râmnicu Vâlcea, peste doua zile. Iși revenise și era din nou, bărbat: „ce-a mai fost, zii si mie ca să pot povesti la redacție...” Nu acuz pe nimeni, spun doar niște lucruri, numai câteva dintre ele, despre persoane care, în situații extreme, își definesc toate calitățile… negative sau defectele… pozitive! După o stare dificilă, bunul simț revine doar dacă exista inițial. Oameni care, în dificultate, fac pe ei, iar în zile însorite sunt pilduitori.

Vreau să vă zic altceva! România este atât de penibilă, mediocră și sălbatică încât vreau să rămân aici! Stigmatul pleacă de la noi, nu l-a provocat nimeni din afară. In mod caraghios, protestăm ca alții ne arată cu degetul, dar, peste noi toți plutește întrebarea: cum a fost posibil? Imi iubesc țara, din păcate, cu defectele ei în locul calităților pe care mi le-aș dori. In jurul meu, totul este anormal, chiar şi eu, pentru că mimetismul este o virtute.

Care este adevărul? Mineriada a fost a celor care au făcut-o și nimeni, absolut nimeni nu o va revendica. Toți se dezic de ea. Câtă lașitate! Mineriada nici nu ar fi existat!

Dar, chiar asa, domnilor, n-a fost totul numai o părere?
Nu cumva nu a fost ce a fost?
Suntem români.