MOARE POETUL, TRĂIEȘTE POETUL.





                         MOARE POETUL, TRĂIEȘTE POETUL.

   Unii s-au urcat pe muntele Adrian Păunescu și au crezut că sunt păsări zburatoare. S-au bucurat de efemeritatea televiziunii; au oftat și suspinat, cu ochii beliți spre obiectivul camerei t.v. Au dat pilde și au făcut clasamente. Că: „nu te vom uita”, „poporul veșnic recunoscător”, „făclie în plină zi” etc. Au uns cu miere artificială fagurii din mințile ascultătorilor ad-hoc, au construit piramide și au stabilit viitorul citind din ceașca de cafea de la pomană. Au răstignit potrivnicii, pe cei care ziceau că Păunescu nu e... pasăre, ci păsărică și i-au pus pe coji de nucă pentru că doar gândirea și spusa lor profundă este adevărul absolut. Tot mâine, însă, revenindu-și ca după o escapadă oacheșă, aceștia vor spune despre mort: dă-l în mă’sa!
Mediocrii și mitocani. Sunt împreună doar la cele mai rele, la minciună, la oportunism, la viclenie. Acum, de sub ochii asupriți de prezbiție sau miopie, le curge, închipuit doar de ei, câte un Olt, o Tisă, un Jiu, o Dunăre chiar. Iar seceta e mare și ei plâng crocodilucește, cu lacrimi uscate care nu vor să fie altfel.  Nu ține.
In situații extreme caracterele se edifică; asa a fost la înmormântare. Moartea poetului și nașterea lor, ca cioclii de circumstanță. Am revăzut oameni care, altă dată „normali”, au născut acum „adevăruri” penibile, unele dintre ele chiar caraghioase, naive și tembele: „Nu te vom uita” sau „Vei rămâne veșnic”, iar „la moartea ta a căzut o stea” etc. Mai toți și-au pus fusta în cap, moravuri ușoare, și au vorbit „profund” ca și cum Adrian Păunescu, merituosul mort (național) ar fi fost reîncarnarea... ciorii Pheonix.          
Avem niște caractere deplorabile, iar o moarte națională le-a scos la lumină într-o amploare inexorabilă. Dezolant. Nu știm să vedem viața! Nu știm să privim moartea! Pe dinafară bucurie sau jale, pe dinăuntru, pustiu și impasibilitate. Se vede evident! Suntem un morman de oameni care trăim într-un mușuroi murdar. Curățenia, chiar și a dvs., cât o fi ea, este inutilă, este relativă după ce vă atingeți de semeni. Uneori vă murdăriți și numai dacă îi priviți ...
La moartea poetului, a fost o primă categorie, singura pozitivă, a celor care au stat deoparte! Că i-a durut sau nu, au tăcut. Au păstrat în sine. A doua categorie a fost a celor care au apărut ... Prețul? „Vorbe” frumoase! Profunde, „remembere” sentimentale, considerări, reconsiderări. Voce sufocată, ochi dați peste cap, tremur, pauze de... gândire, guturalisme, semileșinuri, haine ușor rupte, priviri agravitaționale etc. Păcat că nimeni nu s-a gândit să dea vreun Oscar; minim trei fiecăruia: unul de merit, unul de nemerit și unul de impostură. Să vadă holiud-ul căca la Belu nu-i nicăieri!
Nu doresc moarte nimănui, dar, dacă am avea mai mulți poeți–morți, actorii Lumii ar rămâne de căruță! Ar fi în faliment ireversibil. S-ar recicla.
Dar, n-avem nicio șansă: nu avem poeți, nu avem moarte, nu avem poeți-morți, iar cu unul singur ... „nu se face primăvară”. Avem oratori-șmecheri, fie cioclii, fie deputați, fie senatori, fie ce dracu’ or mai fi. Nemuritori. Profesori, academicieni, absolvenți nesimțiți la nerușine!  
Catalogul impostorilor, al lingăilor și al escrocilor sentimentali începe cu C.V.Tudor! Restul... sunt pigmei, măruni și... nimenici!
Gramatică afectată, sumară, ca la clasa întâia: „Eu... și poetul; poetul și Eu; poetul Mie, poetul cu Mine, Eu cu poetul”... etc. El, vorbitorul și El, poetul, poetul mort și El viu, un monolog și memoria Lui extraordinară în care încape poetul despre care e vorba... Evident, poetul a murit ca să apară El la t.v. și cum nimeni nu îi contestă „amintirile” de circumstanță ... Suferă. Parcă poetul a murit numai pentru că El nu a mai fost în preajma lui...Și s-au îngrămădit la microfon. Sunt mulți, dar nu sunt proști. Sunt șmecheri! Dacă s-ar scula din morți, el, poetul, le-ar da un șut în cur... Cu Păunescu totul este posibil! Fie mort, fie viu pentru că relativitatea poetului excede chestia descoperită de Einstein. Eternitatea lui este caCalea Lactee...

Chiar și el, poetul mort, ar fi indignat acum de minciunile lor! Pe mulți nici nu i-a cunoscut fizic, iar aceștia, la concreta înmormântare, declară cum că... ar fi numărat mărgele nopți întregi, împreună, prilej cu care ar fi discutat despre absolutul în cosmogonie sau despre cum să facă, tot împreună, ambalaje pentru o fabrică de fum sau de ras ouă și mai nuștiu ce investiții altruiste de propășire a semenilor.
Îmi amintesc cum primea Adrian Păunescu, la Cenaclu, bilețele cretine precum: „vă mulțumesc că v-ați născut”, „vă mulțumesc că existați” și cum dădea el ochii peste cap și gâfâia ritmic, în tremolo, de plăcere neînchipuită. Erau singurele momente de liniște și poate chiar de adevăr de la Cenaclul Flacăra: extazul poetului în fața prostiei neînțelese de el. Lingușirea îi lua mințile; culmea, i se cuvenea, cum vâscul, o plantă parazită care trăiește cu seva copacului pe care-l cotropește, aduce noroc.
Așa a fost și acum: ascultându-i pe cei care îi aduceau osanale penibile, la catafalc, m-am uitat atent la poetul–mort ca să văd dacă nu a devenit, subit, poetul–viu. Ca să-și asculte... melodia preferată.
A treia categorie, cea mai nenorocită, a fost a celor care și-au declarat durerea din piept și din minte, din alte părți ale trupului, dezvăluită public, în mod reținut și succint, cu pauze oratorice și priviri pierdute, în gol, în camerele t.v., oriunde. Dupa ce, în loc de lacrimi, și-au tras mucii, convingator, de mai multe ori, au ridicat o suliță imaginară și au promis că o vor folosi împotriva tuturor celor care „au vorbit urât despre poet”, a celor care l-au hulit! Adică, ei, beligeranți ad-hoc vor beligera pe cei care, „încăpătânați”, nu sunt cu ei, cu ei, cei care sunt cu poetul... și... „Nu te vom uita”, „Unde ești tu, poetuleee” etc.!
Nu-l mai mințiți pe Poet, a făcut-o el destul, cu sine și cu toți din jurul lui. Cu nerușinare. Se cuvine să ne reculegem și să ne gândim la Poetul nostru! Se cuvine să fim români!
Dumnezeule, cât de români putem fi? Puține lucruri, dragii mei, au valoare reală în viața noastră. Cred cu toată convingerea, din ce în ce mai mult, că vorbele, aflatul în treabă fară folos, balta de cuvinte, sunt cea mai perversă activitate umană!
Nu vorbesc despre proști, ci de cei deștepti, care ajung la folosințe venale. In fond, cuvintele au fost născocite ca oamenii să poată ascundă gândurile..
Abia acum cred că poza e ca un A.D.N. și că Fotografia a fost inventată ca oamenii să-și vadă gândurile! Toate, bune, rele, relative, circumstanțiale, gălăgioase sau tăcute etc.
Uite de ce mă consider un om fericit: fac fotografie! Adun timpul și-l pun în imagini așa cum dvs. puneți sare peste untul unei felii de pâine. Soția mea, draga de ea, are grijă de mine și strigă: „gataaaa, e mult”!
De pe urma oricui rămâne ceva. De la viul Păunescu am o piramidă Keops de fotografii... În orice fel. Am scos pantofii și am pus în cutii poze. Ca să nu le calce nimeni în picioare! Apoi am aflat că niște șoricei ar putea să le introducă în meniul lor. Sunt liniștit; am pus curse să îi prind. Cine vine la pozele mele, cele cu poetul, moare. Fără nicio festivitate, brusc și sigur.

Mulți vor spune că îl vorbesc de rău pe Adrian Păunescu, că „despre morți numai de bine”. Dar Păunescu nu a murit ... O poezie stupidă zice: “Să nu le spui lor. / Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă, / A lumii mireasă; / Că la nunta mea / A căzut o stea”.
Poetul tace. Pozele vorbesc. Despre cele de mai sus vă propun câteva fotografii. Sunt din omienouăsuteoptzecișidoi! Iată cum, azi, o poză face mai mult decât trei zile penibile de televiziune și un discurs funerar mincinoid.

Unde ești tu, acum, poetule? Fotografiască-ne-am ca să fim nemuritori! Am consemnat cea mai cretină afirmație: „poetul nu a murit”. Au zis asta toți!

Cu mine este un poet-monument:
PETRE ANGHEL. P.A. ... Ca PĂUNESCU ADRIAN. P.A. ... Ca cel care vă scrie: PAUL AGARICI. P.A.              
                                                       
                                                                                                                                Pa...