MINERIADA  / FOTOGRAFII CARE NU AU FOST PUBLICATE NICIODATĂ

                        Să nu uităm Costeşti!

Pe drumul de la Râmnicu Vâlcea spre Târgu Jiu, înainte de Horezu, se află Costeşti. Exact peste drum de pancarda care arată că începe localitatea există Muzeul Trovanţilor. Este unic în Europa, iar în lume mai e numai unul. Trovanţii sunt nişte conglomerate din nisip, cu forme ciudate, stranii, a căror formare rămâne un mister ştiinţific.

Pe 20 ianuarie 1 999, aici a avut loc penultima mineriadă condusă de Miron Cozma. În drumul lor spre Bucureşti, minerii au fost opriţi de Unităţi de Ordine ale României, la Costeşti. A avut loc aproape o bătălie; minerii au rănit jandarmi, au provocat pagube materiale şi au trecut mai departe spre Râmnicu Vâlcea. Din partea minerilor, a fost o acţiune calificabilă juridic drept terorism, iar Miron Cozma poate fi socotit primul terorist veritabil din istoria României

România a cunoscut multe năstruşnicii; „Daciada”, „Cântarea României”, iar acum, în timpul libertăţii noastre câştigate chiar cu sacrificii, „Mineriada”. Cu alte denumiri, fireşte, aceste activităţi s-au mai desfăşurat doar în vremea lui Hitler.

Autorii mineriadelor, cu excepţia lui Miron Cozma, în rol de ţap ispăşitor, nu sunt cunoscuţi. Toată lumea îi ştie, dar ei nu există în preocupările justiţiei româneşti. Această inexistenţă este incalificabilă! România de azi are două feluri de cetăţeni: români şi judecători! Asta în timp ce, printre marile calităţi ale neamului nostru este dorinţa de adevăr.

Avem exact ce trebuie democraţiei şi libertăţii noastre: justiţia strâmbă a României, incoştienţa civică a justiţiarilor noştri. Rostul justiţiei noastre este să-l apere pe infractor! In marea lor majoritate, judecătorii noştri îi condamnă doar pe cei cinstiţi, parcă răzbunându-se pe români!

Câte întrebări simple îşi aşteaptă răspuns? Ei bine, cât timp nu vor fi pedepsiţi vinovaţii, orice neregulă se poate repeta. Poate că noi, prezentul, nu contăm dar ce facem cu viitorul?

Minerii au plecat din Valea Jiului spre Bucureşti. După încercări eşuate de a-i opri, făcute de forţe de ordine bine dotate şi instruite, în mod inexplicabil, sute de mineri şi-au continuat drumul. S-a organizat apoi un baraj militar la Costeşti, într-un loc care îmi amintea perfect de desenele bătăliei de la Posada din cartea de istorie. Minerii au înoptat la Horezu. Dimineaţa au urcat spre Costeşti. Cu drapele, cu pancarde, cu bâte improvizate smulse din gardurile sătenilor având în faţă un buldozer de la „drumuri”. Întâlnirea cu forţele de ordine a fost inimaginabilă;  minerii i-au înconjurat în câteva minute, din toate părţile şi i-au măcelărit, pur şi simplu. Copii în uniformă, soldaţi la începutul milităriei, aveau oasele de la picioare zdrobite, feţele pline de sânge, hainele rupte. Jandarmi români au fost batjocoriţi şi stâlciţi metodic de mineri români!

            Minerii au fost conduşi de un strateg necunoscut. Au executat operaţiuni de învăluire şi atac tip gherilă, aşa cum numai în manualele de specialitate de la Academia Militară se mai întâlnesc. Atacul a fost rapid; plasarea trupelor şi a barajelor pe care minerii le-au spulberat le-au fost cunoscute. S-au aplicat diversiuni: câinilor poliţiştilor le-au fost aduse  pisici adunate, în câţiva saci,  de prin curţi. Scena a devenit apocaliptică: minerii zdrobeau Armata Română, iar câinii instruiţi pentru luptă alergau pisicile autohtone!

 Multe n-au mers, unele chiar în mod ciudat; maşina cu tun de apă, nouă şi proaspăt adusă  la Costeşti, cu motorină de la Bucureşti, nu a funcţionat! Soldaţii care o deserveau nu au găsit recipienţii cu alcool, iar apa din rezervoare a îngheţat.

Generalul Ghe. Lupu, şeful trupelor de ordine a fugit. „Salut domnule general, ce faceţi?” îl întreb. Zice: „dragă, vreau să plec!”. Se afla în mijlocul trupelor sale, în mod fizic, protejat de patru oameni pe spatele cărora scria POLIŢIE. A pătruns un „Espero”(?!). Unul din ei a golit portbagajul, iar generalul Lupu a săltat vioi şi tinereşte în el. (N.B. In defileul Jiului, Miron Cozma dirija minerii prin portavoce cocoţat pe capota unui „Espero” albastru al Companiei Huilei. Cu aceiaşi maşină, Miron Cozma a fost la întâlnirea nocturnă de la Tg. Jiu cu generalul Lupu! Câte „Espero” erau în România?). A fugit în vale, la casa unui învăţator. L-am regăsit mai târziu. Mânca o supă cu tăiţei. Mi-a zis ca vrea să vorbească şi să răspundă ziariştilor.

Penibil nu a fost numai domnia sa; Sorin Ovidiu Bălan, colegul meu de atunci, ziarist şi „curajos” prezentator al unor emisiuni T.V., a făcut şi el în pantaloni: a fugit sănătos prin pădure, de frică. Şi-a pierdut telefonul mobil din dotarea „Curentului”. L-am Întâlnit prin Râmnicu Vâlcea peste două zile. Îşi revenise şi era din nou, bărbat: „ce-a a mai fost, zi şi mie ca să pot povesti la redacţie ...” 

            Nu acuz pe nimeni, spun doar nişte lucruri, numai câteva dintre ele, despre persoane care se edifică. După o situaţie dificilă, bunul simţ revine doar dacă exista iniţial.
Vreau să vă zic altceva! România este atât de penibilă, mediocră şi sălbatică încât vreau să rămân aici!

 Îmi iubesc ţara, din păcate, cu defectele ei în locul calităţilor pe care mi le-aşi dori. În jurul meu, totul este anormal, chiar şi eu, pentru că mimetismul este o virtute. Care este adevărul?

Mineriada a fost a celor care au făcut-o şi nimeni, absolut nimeni nu o revendică. Toţi se dezic de ea. Câtă laşitate! Mineriada nici nu ar fi existat!